Legislația privind securitatea și sănătatea

În temeiul articolului 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, a fost adoptată o mare diversitate de măsuri comunitare în domeniul securității și sănătății în muncă. Directivele europene sunt obligatorii din punct de vedere juridic și trebuie transpuse în legislațiile naționale de către statele membre.

Directivele europene stabilesc cerințe minime și principii fundamentale, cum ar fi principiul prevenirii și al evaluării riscurilor, precum și responsabilitățile angajatorilor și ale angajaților. O serie de orientări europene vizează facilitarea punerii în aplicare a directivelor europene, precum și a standardelor europene adoptate de organizațiile europene de standardizare.

Cadrul strategic al UE privind sănătatea și siguranța la locul de muncă 2021-2027, anunțat în planul de acțiune Pilonul european al drepturilor sociale, stabilește principalele priorități și acțiuni necesare pentru îmbunătățirea sănătății și securității lucrătorilor. Cadrul adoptă o abordare tripartită, axându-se pe trei obiective-cheie: anticiparea și gestionarea schimbărilor, îmbunătățirea prevenției și creșterea gradului de pregătire.

Mai multe informații despre securitatea și sănătatea în muncă pot fi găsite, de asemenea, pe site-ul Comisiei Europene, DG Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale.

Următoarele secțiuni oferă informații despre legislația europeană, punerea sa în aplicare și alte documente practice privind securitatea și sănătatea la locul de muncă, în funcție de tematică.