Campaniile pentru locuri de muncă sigure și sănătoase sunt vârful de lance al activităților noastre de sensibilizare. Ele reprezintă principala metodă prin care ne transmitem mesajul către locurile de muncă din întreaga Europă.
Mesajul campaniilor pentru locuri de muncă sigure și sănătoase este următorul: Securitatea și sănătatea în muncă – preocuparea noastră, a tuturor. În avantajul tău. În beneficiul companiilor. Vă ajutăm să promovați acest mesaj punându-vă la dispoziție gratuit ghiduri și instrumente practice. De asemenea, fiecare campanie include Premii pentru bune practici, precum și Premiul de film dedicat locurilor de muncă sigure și sănătoase.
Aceste campanii sunt în prezent cele mai ample campanii de acest tip din lume. Vă propunem să vă alăturați cauzei noastre și să utilizați setul de instrumente online pentru campania SSM pentru a vă desfășura propria campanie.
Campaniile pentru locuri de muncă sigure și sănătoase se organizează începând din anul 2000, inițial sub denumirea „Săptămânile europene pentru securitate și sănătate în muncă”.
Mai jos puteți găsi informații suplimentare despre campanii.
2023 - 2025: Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală
Campania „Locuri de muncă sigure și sănătoase” 2023-2025 crește gradul de sensibilizare cu privire la impactul noilor tehnologii digitale asupra muncii și a locurilor de muncă și la provocările și oportunitățile asociate în materie de securitate și sănătate în muncă (SSM). De asemenea, oferă o platformă pentru schimbul de soluții de bune practici.
În conformitate cu abordarea de tip „viziune zero” și obiectivul de reducere la zero a deceselor profesionale din Cadrul strategic al UE privind sănătatea și securitatea la locul de muncă 2021-2027, precum și cu obiectivele Strategiei digitale europene, campania urmărește să plaseze SSM în dezbaterea politică mai amplă a UE, luând totodată în considerare dimensiunea de gen și nevoile grupurilor specifice de lucrători expuși unui risc sporit.
Campania se structurează în cinci domenii prioritare:
- Munca pe platforme digitale
- Robotica avansată și inteligența artificială
- Munca la distanță
- Sisteme digitale inteligente
- Gestionarea lucrătorilor cu ajutorul inteligenței artificiale
Campania se bazează în principal pe constatările și resursele din Prezentarea generală a SSM privind digitalizarea pentru perioada 2020-2023, dar include, de asemenea, cercetarea EU-OSHA în alte domenii, cum ar fi studiile prospective și Prezentarea generală a SSM privind sprijinirea conformității.
2020 - 2022: Healthy Workplaces Lighten the Load
Campania din 2020-2022Campania din 2020-2022 are ca temă prevenirea afecțiunilor musculo-scheletice (AMS) profesionale.
Afecțiunile musculo-scheletice (AMS) continuă să fie una din cele mai frecvente probleme de sănătate asociate locului de muncă din Europa.
Riscuri asociate posturii, expunerea la mișcări repetitive sau poziții obositoare sau dureroase, căratul sau mutatul de greutăți — toți acești factori de risc întâlniți foarte frecvent la locul de muncă pot cauza afecțiuni musculo-scheletice. Având în vedere frecvența afecțiunilor musculo-scheletice profesionale, este evident că trebuie depuse mai multe eforturi de sensibilizare cu privire la prevenirea lor.
Campania prezintă o imagine cuprinzătoare a cauzelor acestei probleme persistente, urmărind diseminarea unor informații de înaltă calitate pe această temă, încurajând o abordare integrată pentru gestionarea problemei și oferind instrumente și soluții practice care pot fi utile la nivelul locului de muncă.
Aflați mai multe despre afecțiunile musculo-scheletice profesionale
2018 - 2019: Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase
Expunerea la substanțe periculoase la locurile de muncă din Europa este mult mai frecventă decât își închipuie majoritatea oamenilor, fiind necesare mai multe măsuri pentru a proteja lucrătorii de pericolele aferente. Campania „Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase” din 2018-2019 și-a propus să crească gradul de sensibilizare cu privire la substanțele periculoase de la locul de muncă și la riscurile pe care le presupun acestea, precum și să creeze o cultură a prevenirii prin diseminarea materialelor de campanie și desfășurarea de activități de promovare și de implicare. În urma campaniei a fost generată o bază de cunoștințe privind modul de gestionare eficace a substanțelor periculoase, cuprinzând informații despre cadrul juridic și de politică existent, soluții, mijloace și instrumente care reprezintă bune practici, precum și idei de comunicare și acțiuni de sensibilizare care să își atingă scopul.
În cadrul campaniei au fost abordate în mod specific categoriile vulnerabile, înlocuirea substanțelor, precum și agenții cancerigeni și cancerul profesional, care reprezintă principala cauză a bolilor profesionale fatale în UE. Una dintre moștenirile campaniei, care continuă să se bucure de sprijinul EU-OSHA în calitate de partener activ, este Foaia de parcurs privind agenții cancerigeni, un plan de acțiune european menit să reducă această expunere.
Aflați mai multe despre gestionarea în siguranță a substanțelor periculoase la locul de muncă
2016 - 2017: Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele
Campania „Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele” a promovat importanța vieții profesionale durabile — adică în condiții de muncă sigure și sănătoase de la începutul până la sfârșitul vieții profesionale. Îmbătrânirea populației active din Europa și creșterea vârstei de pensionare scot din ce în ce mai mult în evidență importanța unor condiții de muncă sigure, sănătoase și corecte, care să dea oamenilor posibilitatea de a rămâne mai mult timp în câmpul muncii și de a ieși la pensie sănătoși.
Campania a scos în evidență metode de gestionare a SSM în condițiile îmbătrânirii populației active și a încurajat schimbul de informații și de bune practici. Schimbările demografice afectează majoritatea locurilor de muncă din Europa. Totuși, introducând măsuri care să asigure durabilitatea muncii, întreprinderile și organizațiile pot să reducă la minimum efectele negative și să mărească productivitatea, îmbunătățind securitatea și sănătatea muncii pentru toți.
Aflați mai multe despre securitatea și sănătatea în muncă în contextul îmbătrânirii populației
2014 - 2015: Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase
Un climat psihosocial neadecvat la locul de muncă poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății lucrătorilor.
Riscurile psihosociale apar la fiecare loc de muncă, dar pot fi evaluate și gestionate cu succes chiar și cu resurse limitate. Această campanie a oferit sprijin și orientări lucrătorilor și angajatorilor pentru gestionarea stresului și a riscurilor psihosociale la locul de muncă, promovând totodată utilizarea unor instrumente practice și intuitive care să înlesnească acest demers.
Aflați mai multe despre riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă
2012 - 2013: Împreună pentru prevenirea riscurilor
Campania din 2012-2013 a agenției a vizat prevenirea riscurilor. Simplu spus, prevenirea se referă la gestionarea riscurilor legate de muncă, având ca scop final reducerea numărului de accidente și boli profesionale.
Responsabilitatea finală a gestionării riscurilor revine angajatorilor și conducerii de la cel mai înalt nivel, însă eforturile acestora sunt destinate eșecului în lipsa participării active a lucrătorilor.
Din aceste motive, campania a acordat o importanță deosebită aptitudinilor de conducere ale cadrelor de nivel superior și ale patronilor, în tandem cu participarea activă a lucrătorilor.
Aflați mai multe despre aptitudinile de conducere și participarea lucrătorilor
2010 - 2011: Securitatea lucrărilor de mentenanță
Mentenanța reprezintă o activitate foarte des întâlnită: se practică la orice loc de muncă, din orice sector industrial, și privește orice persoană, de la orice nivel (nu numai lucrătorii care au cuvântul „mentenanță” menționat în fișa postului).
Această campanie a evidențiat importanța securității în lucrările de mentenanță, prezentând-o ca element central al bunelor practici de sănătate și securitate în muncă.
Cu toate că detaliile variază de la un sector industrial la altul (depinzând, de exemplu, de tipurile utilajelor specifice utilizate), campania a identificat principii de mentenanță corectă care sunt comune tuturor locurilor de muncă din Europa, oricât de diferite ar fi acestea.
Obiectivele campaniei:
- creșterea gradului de sensibilizare cu privire la importanța activității de mentenanță pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, la riscurile asociate acesteia și la necesitatea ca lucrările de mentenanță să se desfășoare în condiții de siguranță;
- creșterea gradului de sensibilizare cu privire la responsabilitățile juridice și de altă natură ale angajatorilor legate de efectuarea lucrărilor de mentenanță în condiții de siguranță, cu argumente în favoarea efectuării acesteia;
- promovarea unei abordări simple și structurate a gestionării SSM în cadrul lucrărilor de mentenanță, pe baza unei evaluări corespunzătoare a riscurilor (cele „cinci reguli de bază”).
Desigur, obiectivul fundamental îl reprezintă reducerea numărului de persoane care se accidentează sau se îmbolnăvesc ca urmare a lucrărilor de mentenanță necorespunzătoare sau neefectuate, în prezent și în viitor.
Mai multe informații:
2008 - 2009: Evaluarea riscurilor
Evaluarea riscurilor reprezintă piatra de temelie a gestionării sănătății și securității la locul de muncă.
Scopul general al campaniei a fost promovarea unei abordări integrate de gestionare a evaluării riscurilor, pentru a ajuta organizațiile să efectueze astfel de evaluări în mod sistematic și să acționeze pe baza rezultatelor.
S-a urmărit creșterea gradului de sensibilizare cu privire la faptul că angajatorii au obligația legală de a realiza evaluări ale riscurilor, dar și demistificarea procesului: evaluarea riscurilor nu este neapărat complicată sau birocratică și nici nu cade exclusiv în sarcina experților. Campania a pledat pentru o abordare simplă și etapizată, cu consultarea și implicarea forței de muncă.
Instrumentul online interactiv de evaluare a riscurilor (OiRA) reprezintă moștenirea acestei campanii și poate fi considerat soluția secolului XXI la provocarea de a promova sănătatea și securitatea în muncă în rândul întreprinderilor mici și al microîntreprinderilor. Proiectul OiRA are potențialul de a ajuta mii și mii de întreprinderi mici de pe întreg cuprinsul UE să realizeze evaluări ale riscurilor într-un mod simplu și economic.
Mai multe informații:
2007 - 2008: Inițiativa „Locul de muncă sănătos”
Inițiativa „Locul de muncă sănătos” a urmărit să ofere angajatorilor și lucrătorilor din cadrul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) acces ușor la informații privind modul în care își pot face locurile de muncă mai sigure, mai sănătoase și mai productive.
Inițiativa s-a derulat în 12 state membre ale UE: Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Slovacă, Slovenia, Bulgaria și România, precum și în Turcia și Croația.
Campania a adresat IMM-urilor următorul mesaj: „Sănătatea și securitatea în muncă este în interesul tuturor. Este bine și pentru voi și pentru întreprinderea în care lucrați”.
2007: Reduceți efortul! (Afecțiunile musculo-scheletice)
Afecțiunile musculo-scheletice (AMS), care afectează mușchii, încheieturile, tendoanele, ligamentele și nervii corpului, reprezintă cauza principală a absențelor de la lucru în toate statele membre ale UE.
Această campanie a urmărit să promoveze o metodă de gestionare integrată a problemei, subliniind ideea potrivit căreia angajatorii, angajații și guvernul ar trebui să conlucreze în vederea combaterii AMS.
S-a insistat asupra conceptului de „gestionare a efortului”, cu luarea în considerare nu doar a greutății transportate, ca exemplu, ci a tuturor presiunilor la care este supus organismul ca urmare a factorilor de mediu și a ritmului în care sunt efectuate sarcinile.
De asemenea, a fost subliniată importanța gestionării modului de păstrare, recuperare și reîntoarcere la lucru a persoanelor care suferă sau au suferit de AMS.
Aflați mai multe despre afecțiunile musculo-scheletice profesionale
2006: Start sigur – Lucrători tineri
Această campanie a avut ca scop asigurarea unui start sănătos și sigur pentru tineri la începutul vieții profesionale.
Tinerii sunt deosebit de vulnerabili în mediile de lucru, unde mijloacele prevăzute pentru protecția securității și sănătății sunt deseori inadecvate pentru ei.
Și totuși, multe dintre accidentele și problemele de sănătate care afectează lucrătorii tineri pot fi prevenite, iar tinerii sunt receptivi la informațiile referitoare la sănătatea și securitatea la locul de muncă și iau măsuri prin care să se protejeze atunci când cunosc pericolele potențiale.
Prin această campanie a fost promovată sensibilizarea cu privire la riscuri atât la locul de muncă, în rândul tinerilor și al angajatorilor, cât și în școli și facultăți, în încercarea de a informa tinerii de la o vârstă fragedă și de a le insufla cultura prevenirii riscurilor.
Aflați mai multe despre securitatea și sănătatea în muncă în cazul tinerilor
2005: Reduceți expunerea la zgomot!
Nu numai lucrătorii din domenii precum construcțiile sau industria prelucrătoare sunt expuși riscului. Zgomotul poate să reprezinte o problemă în numeroase medii de lucru, de la fabrici până la ferme și de la centrele de intermediere telefonică până la sălile de concert.
Această campanie a vizat problema gestionării zgomotului la locul de muncă, derulându-se sub sloganul „Zgomotul la locul de muncă vă poate costa mult mai mult decât pierderea auzului”.
Aflați mai multe despre problemele cauzate de zgomot pe OSHwiki
2004: Să construim în siguranță
Construcțiile reprezintă una dintre cele mai mari industrii din Europa.
Din nefericire, construcțiile se numără și printre industriile cu cele mai multe probleme de securitate și sănătate în muncă, care costă întreprinderile și contribuabilii din Europa miliarde de euro anual, pe lângă suferința umană îngrozitoare pe care o cauzează.
Această campanie a fost concepută să ajute toate părțile interesate din industrie să creeze un mediu de lucru mai sigur, mai sănătos și mai productiv.
Mai multe informații: OSHwiki
2003: Substanțe periculoase - Prudență!
Pe tot cuprinsul Europei, milioane de angajați sunt expuși substanțelor periculoase la locul de muncă, iar lipsa unui control asupra riscurilor asociate acestora poate dăuna sănătății oamenilor în numeroase și diverse moduri.
Legislația europeană prevede obligații de gestionare a acestor riscuri pentru angajatori și există un volum extrem de mare de orientări în acest sens, care se adresează atât angajatorilor, cât și lucrătorilor, însă acestea trebuie puse în aplicare dacă dorim ca sănătatea lucrătorilor să fie protejată.
Un obiectiv principal al acestei campanii a fost creșterea gradului de sensibilizare cu privire la riscuri, precum și stimularea măsurilor de reducere a riscurilor asociate utilizării substanțelor periculoase.
Aflați mai multe despre gestionarea în siguranță a substanțelor periculoase la locul de muncă
2002: Stresul în muncă
Stresul reprezintă cauza pierderii a milioane de zile de lucru în fiecare an.
Prea multe victime suferă în tăcere și prea puține întreprinderi sunt conștiente de măsura în care stresul le afectează performanțele în afaceri.
Această campanie a vizat prevenirea și gestionarea stresului la locul de muncă.
Aflați mai multe despre riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă
2001: Succes fără accidente de muncă
În fiecare an, mii de persoane mor în accidente de muncă în întreaga Uniune Europeană, iar milioane de accidente conduc la absențe de peste trei zile de la locul de muncă.
Problema este deosebit de acută în întreprinderile mici și mijlocii.
Această campanie a vizat prevenirea accidentelor la locul de muncă.
2000: Întoarceți spatele afecțiunilor musculo-scheletice
Afecțiunile musculo-scheletice (AMS) reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme asociate muncii, afectând milioane de lucrători europeni din toate sectoarele de ocupare a forței de muncă și generând costuri de miliarde de euro pentru angajatori.
O mare parte a problemei ar putea fi totuși prevenită sau redusă prin respectarea reglementărilor existente referitoare la sănătate și securitate, precum și a ghidurilor de bune practici.
Aceasta a fost prima campanie realizată de EU-OSHA și a vizat gestionarea eficientă a riscurilor asociate AMS.
Aflați mai multe despre afecțiunile musculo-scheletice profesionale